A fost odată, pe malul Dunării, un loc în care oamenii s-au aşezat acum câteva mii de ani şi care, de atunci, a fost locuit neîntrerupt. După populaţia neolitică, aici au locuit dacii – un trib dacic, numit sucii -, înălţând una dintre davele (cetăţile) lor: Sucidava.
Romanii au întemeiat aici o aşezare, pe care împăratul bizantin Constantin cel Mare o va transforma într-o puternică bază militară, cu menirea de a apăra podul construit în anul 328, în încercarea de a croi o cale peste Dunăre. Din pod - impresionantă construcţie din piatră, lemn şi mortar, cu lungimea de peste 2 kilometri - n-a mai rămas azi decât o fărâmă, arătată vizitatorilor sub numele de "piciorul podului".
A urmat un mileniu şi jumătate de creşteri şi descreşteri: cucerită de huni, în 447, cetatea renaşte în vremea împăratului bizantin Justinian; cade sub atacurile avaro-slave în sec. al VI-lea, se ridică iarăşi, sub întruchiparea aşezării medievale Celei, atestată în sec. al XIII-lea, pentru ca mai apoi, în vremea lui Mihai Viteazul, să devină un punct de rezistenţă antiotomană. Şi istoria mai recentă a lăsat urme: există mărturii ce amintesc că aici a trăit, o vreme, Radu Popa Şapcă, una dintre cele mai importante figuri ale revoluţiei de la 1848, participant la adunarea de la Islaz.
Cu vremea, un oraş a crescut alături, dar Celei se găseşte tot aici, devenit azi un cartier al oraşului Corabia.
Case mai vechi şi mai noi, străzi, magazine, ici-colo cîte o clădire mai impunătoare, precum cea a primăriei, alcătuiesc înfăţişarea obişnuită a unui mic oraş din Oltenia. Iar la marginea lui, memoria străveche a locului şi-a găsit adăpost printre vestigiile de piatră şi cărămidă - ceea ce a mai rămas azi din cetatea greu încercată de vremuri.
Situl arheologic rămas ca amintire e un loc pe cât de frumos, pe atât de bogat în istorie. Ziduri groase din calcar fosilifer şi cărămidă romană, scoase la iveală cu migală de arheologi, conturează feluritele construcţii din interiorul cetăţii: termele (cu un uimitor sistem de încălzire prin pardoseală, o minune de inginerie antică - din care au rămas acele pietre pătrate aşezate regulat, în şiruri. şi înconjurate de vestigiile pereţilor clădirii), bazilica paleocreştină, locuinţe, porţi, turnuri…
Când şi când, cete de copii, veniţi în vizită "cu şcoala", însufleţesc locul cu larmă de recreaţie. În rest, locul e mai mult tăcut. Înconjurate de copaci, iarbă şi flori sălbatice, zidurile degajă o oarecare nostalgie şi, totuşi, locul n-are nimic trist. Are mai degrabă înfăţişarea unei grădini secrete, liniştite şi poetice. Dar adevăratul secret se află undeva sub pământ: o fântână tainică!
Aşa-numita fântână secretă de la Sucidava - Celei este o construcţie uimitoare: un tunel de peste 25 de metri duce, oblic, spre adâncul pământului, la un izvor aflat la 18 m adâncime. De ce s-au trudit astfel locuitorii cetăţii, în loc să sape o fântână obişnuită, verticală, deasupra izvorului? Pentru că izvorul se afla în afara zidului cetăţii. În vremuri de asediu - şi cîte asedii n-au fost! -, cei dinăuntru aveau, astfel, la îndemână o sursă de apă neştiută de duşmani.
Tunelul ce duce spre apă e alcătuit, în proporţie de peste trei sferturi, din cărămidă romană, veche de peste un mileniu şi jumătate, minunat păstrată.
Fotografiile nu pot restitui decât impresii vizuale, dar o vizită la fântâna secretă înseamnă o bogăţie copleşitoare de senzaţii: liniştea, răcoarea, mirosul de cărămidă reavănă, gustul apei adunate în fântâna tainică, deasupra căreia, prinsă în perete, se află - mărturie simbolică şi reamintire a vremurilor - o amforă romano-bizantină.
Sursa : http://travel.descopera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu