Insulelor Palomino

În portul Callao al Limei peruane, malul ospitalier al Oceanului Pacific primeşte zilnic cei câţiva turişti atraşi enigmatic de reclamele pentru un tur la Insulele Palomino, în timpul sezonului estival. Atunci, soarele astâmpărat şi căldura umedă suportabilă dau la iveală un oraş colonial şi modern deopotrivă, un loc al contrastelor, al muzeelor pline de aur precolumbian, al grădinilor ivite din neantul deşertului şi al neobositelor menajere cu pielea ciocolatie, urmându-şi tăcute stăpânele bogate şi împingând apăsat prin magazine coşurile pline de cumpărături.

Turiştii opriţi în port sunt feriţi însă de zgomotul continuu al capitalei Lima, o combinaţie interesantă de huruituri, claxoane şi gălăgie omenească. Fiecare dintre cei cu rucsac mic, ghid de călătorie şi pălărie de soare caută cu privirea barca promisă de agenţia de turism, undeva între orizontul perfect şi cheiul betonat, împodobit cu un parc. Întârzierea însă nu ar face cinste turismului peruan, astfel că se poate ghici ora exactă după apariţia ghidului şi, nu mult după aceea, a bărcii destul de micuţe, pregătite pentru călătoria pe ocean a celor treizeci de curioşi. Abia după ieşirea din zona portului înţelegi de ce, imediat urcaţi la bord, primim câte o pastilă pentru rău de mare, avertizaţi de efectul ce urma doar la jumătate de oră după înghiţire. Curenţii puternici ai oceanului agită puternic străfundurile şi valurile sunt ameninţătoare, sfidând nemişcarea şi albastrul unui cer limpede. Pentru cei fără de noroc, cum sunt eu, răul de mare devine o supărătoare neputinţă de moment, împiedicându-ne să ne bucurăm pe deplin de priveliştea liniei oraşului şi determinandu-ne să invidiem, bineînţeles, pe cei zâmbitori şi guralivi, nepăsători faţă de tangajul şi ruliul neîncetate ale bărcii uşoare.

Ieşirea în largul oceanului şi străbaterea celor patru kilometri până la Insulele Palomino trec pe negândite, odată ce ghidul povesteşte răbdător, în engleză şi spaniolă, despre ceea ce ochii descoperă treptat, în jurul bărcii. Imediat ce pătrunzi în apă, simţi cum oceanul îţi îngheaţă picioarele şi mâinile şi cum îţi apasă vesta pe corp. Cu greu se poate înainta prin valuri, iar ghidul ne îndeamnă cu voce groasă să-l urmăm spre stânci, printre grupurile de lei de mare. Unii se îndepărtează de ghid, astfel că ne împrăştiem prin apă pe o distanţă mică, dând prilejul animalelor să se apropie ele şi să ne atragă, curioase, în jocul lor. Trebuie să fii de piatră ca să nu te simţi emoţionat, cu lei de mare respirând în jurul tău, zvâcnind apa, agitându-se, apărând în faţa sau în spatele tău, cu botul alungit şi urechile mici, cu ochii maro şi mari, larg deschişi deasupra mustăţilor lungi ale capului rotunjit. Chicotim, zâmbim şi ne bucurăm de prezenţa lor minunată: nici nu mai simţi apa prea rece, oboseala picioarelor sau a mâinilor. În lateralul meu sunt deja şase ori şapte lei de mare, iar eu nu mă pot abţine şi mă întorc, ridic mâna şi o întind repede spre botul celui aflat mai aproape de mine. Îmi lipsesc câţiva milimetri, dar simt atingerea mustăţilor femelei, care mă priveşte curioasă. Ochii ei maro sunt ca două castane perfect rotunde, iar botul întredeschis îmi dă senzaţia că ea zâmbeşte. Sunt în culmea bucuriei, îmi retrag mâna şi ea se întoarce brusc, scufundându-se undeva sub picioarele noastre. Celalalte femele rămân în apropiere, îşi îndoaie corpurile umede, îşi leagănă capetele, apoi pornesc în urmărirea oamenilor care înoată ici-colo, pentru a-i studia, urmări, amuza. Le simţim prezenţa sub apa, apoi imediat se ridică lângă noi şi cursa reîncepe, cu o vervă neistovită. Se împrietenesc cu prezenţa noastră tăvălindu-se pe valuri, sărind cu jumătate de corpuri afară din apă, pândindu-ne mişcările şi mişcându-se după noi. Plescăie, latră, râd.

Au fost momente minunate şi de neuitat, iar cuvântul "amazing" a fost auzit de multe ori în după-amiaza aceea, după ce, istoviţi şi impresionaţi, ne-am reîntors pe barcă. Contactul ludic cu aceste suple şi vivace mamifere, chiar în mediul lor acvatic, a devenit o experienţă marcantă, din care am învăţat cât de puţin înţelegem diversitatea şi bogăţia lumii în care trăim. Pe drumul de întoarcere în port, ne-am reamintit de noi, de legănatul bărcii şi de căldura galbenă a amiezii. Printre valuri, vom zări meduze uriaşe, albe şi portocalii, ridicându-se spre suprafaţa mai puţin agitată a oceanului. Păsările de mare continuau scufundările iuţi şi zborurile razante, ca şi cum nimic nu ar putea fi mai important la ţărmul Limei. travel.descopera.ro